Categorii: EURO 2016

Germania – Gata pentru lupta

Cu disciplină şi elan, elevii lui Jürgen Klinsmann vor să cucerească lumea fotbalistică

Gazdele s-au pregătit conform principiului “Aşteptăm prieteni“, dar asta nu înseamnă că nu vizează un nou titlu mondial! Efortul fi nanciar şi uman exemplar făcut de gazde creează o presiune fantastică asupra reprezentativei antrenate de celebrul Jürgen Klinsmann. Al patrulea titlu planetar ar însemna o mare satisfacţie naţională, iar o eliminare din faza grupelor este de neconceput!

Michael Ballack şi colegii săi nu repezintă individualităţi remarcabile, dar, cum s-a întîmplat mereu, nemţii “cresc” în competiţiile importante de la meci la meci şi ating forma maximă în finală! Pentru acest motiv, presa germană este îngăduitoare atunci cînd, în jocurile de debut, selecţionabilii nu se ridică la nivelul aşteptat. În cazul unui eşec prematur însă, aşa cum s-a întîmplat la World Cup ‘94, celebrele publicaţii Kicker, Bild, Stern sau Spiegel se dezlănţuie!

Vanitoşii selecţionabili germani ştiu foarte bine asta. Este de aşteptat ca, în ciuda unor tensiuni create de inerentele rivalităţi – precum cea dintre portarii Kahn şi Lehmann – şi de metodele de pregătire ale antrenorului Klinsmann (adept al modelelor americane, dar puse sub semnul întrebării chiar de “Kaiser”-ul Franz Beckenbauer , preşedintele comitetului de organizare al CM), Ballack & Co. să se mobilizeze exemplar pentru a depăşi faza grupelor. Iar, în continuare, vom vedea dacă vor atinge forma maximă în fi nală, aşa cum îşi doreşte toată sufl area ţării organizatoare a acestei ediţii a Cupei Mondiale.

VEDETA
Michael Ballack

Michael Ballack, căpitanul echipei-gazdă, a întrecut recent toate cotele de transfer atinse vreodată în fotbalul german. După ce a refuzat cele 40 de milioane euro oferite de Bayern ca să rămînă la München încă patru sezoane, vedeta a semnat pentru Chelsea, acceptînd 50 de milioane de la Abramovici, pentru trei ani! Ballack a respins oferta cu nonşalanţă şi va aborda competiţia extrem de relaxat, neavînd nimic de pierdut. Fiecare evoluţie bună va produce multă satisfacţie la Londra şi destule regrete la München.

PORTARI

Jens Lehmann (Arsenal/ANG) *36 / 31
Oliver Kahn (Bayern München) 36 / 85
Timo Hildebrand (VfB Stuttgart) 27 / 3

FUNDAŞI
Arne Friedrich (Hertha Berlin) 27 / 35
Robert Huth (Chelsea/ANG) 21 / 16
Marcell Jansen (Mönchengladbach) 20 / 6
Philipp Lahm (Bayern München) 22 / 17
Per Mertesacker (Hanovra 96) 21 / 22
Christoph Metzelder (Borussia Dortmund) 25 / 21
Jens Nowotny (Bayer Leverkusen) 32 / 46

MIJLOCAŞI

Michael Ballack (Bayern München) 29 / 64
Tim Borowski (Werder Bremen) 26 / 19
Torsten Frings (Werder Bremen) 29 / 51
Thomas Hitzlsperger (VfB Stuttgart) 24 / 14
Sebastian Kehl (Borussia Dortmund) 26 / 26
Bernd Schneider (Bayer Leverkusen) 32 / 63
Bastian Schweinsteiger (Bayern München) 21 / 27

ATACANŢI

Gerald Asamoah (Schalke 04) 27 / 39
Mike Hanke (Wolfsburg) 22 / 6
Miroslaw Klose (Werder Bremen) 27 / 54
Oliver Neuville (Mönchengladbach) 33 / 54
David Odonkor (Borussia Dortmund) 22 / 1
Lukas Podolski (FC Köln) 21 / 24

ANTRENOR
Jürgen Klinsmann

*cifrele reprezintă vîrsta/selecţii

Sursa: Sport Magazin

Scrie un comentariu