Categorii: Stiri

Grupele Champions League s-au incheiat. Basel si Apoel merg mai departe, United si City eliminate

Dupa aproape trei luni de fotbal de cel mai inalt nivel, Uefa Champions League se pregateste sa ia o pauza pana la mijlocul lunii februarie. 32 au fost, 16 au ramas, cele mai bune dupa rezultate, dar nu neaparat cele mai bune dupa palmares sau loturi…

Astfel, marile surprize ale competitiei de pana acum sunt cu siguranta FC Basel si Apoel Nicosia, doua echipe care erau vazute cel mult cu sanse la a merge in primavara Europa League, dar care au facut senzatie in fata lui Manchester United, Benfica, Porto sau Zenit.

Basel s-a clasat pe locul secund in grupa C, dupa Benfica, dar peste Manchester United, reusind sa le smulga englezilor nu mai putin de patru puncte. Apoel s-a descurcat si mai bine si a castigat grupa G, una este adevarat mai lejera, din care au facut parte, pe langa ciprioti, Zenit, ocupanta locului secund, Porto si Sahtior.

La capitolul surprize neplacute, Manchester United este insotita de concitadina sa, City, echipa care domina Premier League, dar care s-a impiedicat de Bayern si de Napoli. Pe langa cele doua puternice echipe britanice, in Europa League vine si Porto, oricare dintre cele trei fiind dorite de microbistii romani in finala care va avea loc pe National Arena.

In restul grupelor rezultatele au fost mai mult sau mai putin asteptate, cu Inter, Real Madrid, Chelsea, Arsenal si Barcelona castigatoare de grupa, TSKA Moscova, Lyon, Leverkusen, Marseille si Milan, calificate de pe doi, plus Trabzonspor, Ajax, Valencia, Olympiacos si Victoria Plzen, trimise in Europa League dupa clasari pe trei.

Optimile de finala vor fi trase la sorti vinerea viitoare, pe 16 decembrie, si ar putea aduce cateva dueluri deosebit de interesante, precum Real-Milan sau Barcelona-Napoli, dar si cateva partide pe care nu ni le-am fi putut imagina niciodata intr-o astfel de faza a Ligii Campionilor, precum Apoel-Basel sau Benfica-TSKA Moscova.

Scrie un comentariu