Categorii: Campionate

Mai contează de unde provin? Echipele de club, echipele naţionale, şi legătura lor cu locul de provenienţă

Începând de astăzi, DailySport vă va oferi articole postate de David pe Culture of Soccer. Mai multe articole puteţi citi accesând blogul Culture of Soccer: http://cultureofsoccer.com/.

 

Mai contează  de unde provin? Echipele de club, echipele naţionale, şi legătura lor cu locul de provenienţă

De David Keynes
Traducere: Vlad Roşca

Când de curând Anglia a anunţat posibilele oraşe care să găzduiască meciuri în cazul organizării Campionatului Mondial din 2018 de către această ţară, unul a ieşit în evidenţă: Milton Keynes. Stadionul MK unde ar urma să se joace meciuri este „casa” lui MK Dons, una dintre cele mai controversate cluburi din Anglia. Controversat deoarece este primul club „franciză” din ţară. Cum Tom Dunmore de la Pitch Invasion a descris pe larg, clubul care înainte s-a numit Wimbledon FC a fost preluat şi mutat din Londra la Milton Keynes, încercând să-şi păstreze lunga istorie. Ce o face pe MK Dons să fie aşa de controversată este noutatea istoriei sale. Este prima echipă care şi-a rupt lunga legătura dintre club şi comunitatea în care a crescut. De fapt, această legătură este o parte din ceea ce le oferă multor cluburi din Europa un caracter unic (gândiţi-vă, de exemplu, la identitatea catalană a Barcelonei). […]

MK Dons

Puterea conexiunii dintre echipe şi locul lor de origine ar putea apărea precum o mică surpriză pentru fanii americani. Sportul profesionist a fost „francizat” aşa de devreme în Statele Unite, că americanii au învăţat că nici un club nu este atât de mult legat de rădăcinile locale încât să nu poată fi mutat în alt oraş dacă proprietarul ar crede de cuviinţă. Fanii lui Brooklyn Dodgers au rămas cu inimile frânte după ce, în 1957, proprietarul Walter O’Malley a mutat echipa de baseball la 3000 de mile mai spre vest, în Los Angeles. Aceeaşi soartă a avut-o şi echipa de fotbal american Baltimore Colts, proprietarul mutând-o, în mijlocul unei nopţi cu zăpadă din 1984, în Indianapolis. Deşi nu vreau să neg desele conexiuni puternice între echipele sportive americane şi comunităţile lor, noi, cei din SUA, am văzut de suficient de multe ori echipele luate dintr-un oraş şi mutate în altul încât să ne fie de ajuns să devenim cinici în ceea ce priveşte legătura dintre un club şi oraşul său. Sportul profesionist din SUA este şi a fost mai mult o afacere decât orice altceva.

Acesta nu este cazul în majoritatea Europei, acolo unde cluburile, de la începutul lor, sunt puternic asociate cu locul din care provin. […] Identitatea cluburilor a devenit puternic legată de comunitatea locală, iar separarea cluburilor de comunitate nu este privită cu ochi buni. Ba mai mult decât atât, cluburile ajută la integrarea imigranţilor în noile lor comunităţi. Mulţi irlandezi din Glasgow şi-au găsit un punct comun prin intermediul lui Celtic, la fel cum migranţii din sudul Spaniei şi-au găsit un „adăpost” în FC Barcelona. Un emigrant recent, Esteban, a povestit site-ului The Travel Rag:  „Când am sosit aici din Andaluzia, unul dintre felurile prin care am putut simţi că fac parte din oraş şi din Catalunya a fost să o susţin pe FC Barcelona. A fost greu să fiu un emigrant, dar clubul îţi dă o identitate. Acum mă simt catalan şi sunt mândru să trăiesc în Barcelona”.

Dacă echipele de club sunt strâns legate de casele lor, s-ar putea crede că şi mai apropiate sunt echipele naţionale. Se poate menţiona că în această perioadă de globalizare crescândă, sporturile sunt unele dintre puţinele lucruri prin care oamenii încă sunt capabili să simtă o puternică legătură cu ţara natală. Dar în secolul 21, conexiunea dintre echipa de fotbal şi ţara natală se schimbă dramatic, nemaifiind atât de puternică precum în trecut.

La încheierea calificărilor pentru cupa mondială, Tim Vicery a notat că fanii sud-americani vor trebui să aştepte mult până să îşi mai vadă  echipele jucând acasă. Vickery insistă asupra unui „gentleman’s agreement” care prevede ca echipele de club din Europa să dea drumul jucătorilor la echipele naţionale doar atâta timp cât meciurile se joacă în Europa. Ocazia de a selecta cei mai buni jucători este unul dintre motivele pentru care multe echipe naţionale îşi joacă meciurile în afara propriei ţări, dar nu este şi singurul. De multe ori, la fel de importantă este şi ocazia de a face bani. Când Brazilia a întâlnit Anglia într-un amical recent, meciul nu s-a jucat la Londra sau la Rio de Janeiro. S-a jucat, în schimb, la Doha, în Qatar. Brazilia a externalizat programarea propriilor meciuri amicale companiei elveţiene Kentaro, ceea ce a făcut ca, în ultimii ani, „selecao” să zboare pentru a-şi juca meciurile „de acasă” la Chicago, Boston, Seattle, Dortmund, Montpellier, Dublin sau Londra. Brazilia şi-a capitalizat farmecul global, deşi ar fi interesant de ştiut cum se schimbă imaginea ei dacă echipa nu evoluează în Brazilia?

Alte ţări au jucat în străinătate în speranţa de a-şi îmbunătăţi selecţia. Aceasta este strategie pe care Noua Zeelandă a abordat-o în ultimii ani, cum a spus Colin Peacock într-un recent podcast al Football Weekly, după calificarea echipei la CM 2010: „Au decis: niciodată nimeni nu vine în Noua Zeelandă pentru a juca fotbal, aşa că ne vom forma echipa de stranieri din ligile inferioare de prin lume în afara ţării, plus Ryan Nelson, dacă poate ajunge să joace unele meciuri în Europa. Au vizat această oportunitate şi au obţinut succesul.”

[…]

Sporturile trebuie să creeze comunităţi, după cum a spus şi Simon Kuper. El l-a citat pe Michael Oriard, care a scris în noua sa carte despre fotbalul american din colegii că „o echipă de fotbal american din Michigan sau Alabama, cu formaţiile şi majoretele ei […] şi cu petrecerile de după meci este ceva ca un festival de folk care oferă un sens de comunitate, un ritual plin de însemnătate, şi o plăcere nemaiîntâlnită pentru milioane de americani în fiecare sfârşit de săptămână din toamnă”. Dar, ce se întâmplă când astfel de meciuri au loc la o distanţă foarte mare de locurile din care provin? Creşterea uşurinţei de comunicare şi de călătorie, factori elementari pentru noul val al globalizării, modifică legătura dintre echipele de fotbal (soccer) şi locurile de provenienţă. În timp ce conexiunea puternică pe care o au multe cluburi europene cu locul de baştină a făcut ca MK Dons să fie o excepţie de la regulă, echipele naţionale joacă meciuri oriunde pot, doar pentru a avea un adversdar puternic, a evolua în faţa fanilor emigraţi sau a face rost de bani. Ironic, echipele naţionale, ale căror existenţă este influenţată de legătura cu locuri specifice, sunt din ce în ce mai puţin apropiate de patria natală şi de cluburile din aceasta.

Scrie un comentariu