Categorii: Handbal, Stiri

Nationala de handbal feminin pierde cu Serbia, dar castiga cateva jucatoare de mare viitor

Dupa un Campionat Mondial lamentabil in care nationala de handbal feminin a Romaniei a fost invinsa la scor de Franta si a fost egala Japoniei, antrenorul Radu Voina a decis sa intoarca foaia si a schimbat lotul din temelii pentru dubla mansa cu Serbia. Rezultatul nu a fost unul pe masura asteptarilor, ex-iugoslavele invingand Romania la Zajecar, dar cateva dintre tinerele ”tricolore” au aratat ca pot fi solutii de viitor pentru nationala.

Meciul din Serbia a contat pentru preliminariile Campionatului European din decembrie 2012, turneu final la care atat Serbia, cat si Romania sunt deja calificate. Totusi, cele doua nationale tintesc primul loc in grupa de calificare, acesta urmand sa se decida in meciul direct de la Turnu-Severin de sambata.

Partida de la Zajecar a inceput intr-o nota de dominare clara a gazdelor, acestea avand in Andrea Lekic un coordonator de joc de exceptie. De partea cealalta, Romania a aliniat un prim sapte care a incercat sa impleteasca experienta unor jucatoare precum Talida Tolnai, Aurelia Bradeanu, Oana Chirila si Valentina Ardean cu tineretea si entuziasmul Cristinei Zamfir si Florinei Chintoan.

Din nefericire, relatiile de joc au suferit, apararea a scartait la fel de mult ca in ultimele luni, iar poarta nu a mers aproape deloc. Asa s-a facut ca la pauza Serbia avea deja un avans confortabil, de sase goluri (17-11). Galopul de sanatate al ex-iugoslavelor a continuat si in primele minute ale reprizei a doua, diferenta crescand si la sapte goluri in minutul 44 (24-17).

A fost momentul in care Radu Voina a decis sa riste totul, aruncandu-le in lupta si pe Nicoleta Tudor, Diana Drutu si Dana Babeanu, jucatoare care nu spun mare lucru in handbalul mondial. Primele doua au schimbat total fata defensivei Romaniei, in vreme ce pustoaica Babeanu a reusit cateva combinatii de efect cu Cristina Zamfir, readucand echipa noastra in joc.

Astfel am reusit sa ne apropiem la doua goluri pe final si chiar sa speram la un egal obtinut in extremis. Pana la urma a fost 29-27 in favoarea Serbiei, dar ”tricolorele” vor avea sansa revansei chiar maine. Tragand linie, putem sa spunem ca Romania s-a comportat slab cu Serbia tocmai cat timp au fost in teren jucatoarele din vechea garda, Zamfir, Babeanu, Tudor, Drutu si Senocico fiind cele care au dres pana la urma busuiocul.

Scrie un comentariu