Categorii: Fără categorie

Romania la Jocurile Olimpice 2012: delegatie mare, sperante mici

27 de medalii la Olimpiada din 1976, de la Montreal. 25 de medalii patru ani mai tarziu, la Moscova. 53 de distinctii, dintre care 20 de titluri olimpice la Los Angeles 1984. 24 de medalii la Seul 1988. 26 de medalii, dintre care 11 de aur, la Sydney 2000. 19 medalii la Atena 2004, inclusiv opt de aur.

Acestea sunt cele mai de succes editii ale Jocurilor Olimpice pentru Romania, la polul opus aflandu-se Olimpiadele timpurii, dinainte de anii ’50 si cel mai probabil Jocurile din aceasta vara, de la Londra. Da, mergem cu 104 sportivi in Anglia peste foarte putin timp, da, vom avea o delegatie mai numeroasa decat la Beijing, in 2008, dar perspectivele sunt sumbre in ceea ce priveste numarul de medalii.

De altfel, singurele sperante reale vin din partea a patru discipline, gimnastica artistica, scrima, canotajul si judo-ul. La gimnastica, avem ambele echipe, atat cea feminina, cat si cea masculina, calificate la Londra, dar doar prima are o sansa reala la medalie in concursul pe reprezentative.

Ceva sperante avem si la aparate, acolo unde am impresionat in cadrul Campionatului European din acest an, dar chiar si asa americancele, chinezoaicele si rusoaicele sunt pe hartie mai valoroase decat sportivele noastre. La baieti, in absenta lui Marian Dragulescu, lasat acasa pe motiv ca „nu-si poate face exercitiile”, toate sperantele vor cadea pe umerii lui Flavius Koczi, triplu campion european si vicecampion mondial.

Scrima este o disciplina care a inflorit practic in Romania in ultimii ani, echipa feminina de spada si cea masculina de sabie aflandu-se in elita mondiala. Prima dintre acestea are sanse bune la aur, in vreme ce de la a doua nu putem sa asteptam mai mult de un bronz, daca suntem rationali. Si la individual speram, cu Ana Maria Branza, Anca Maroiu si Simona Gherman in pole-position pentru medalii.

Canotajul a dus mult timp „in carca” sportul romanesc si chiar si acum ne bazam tot pe sportive din vechea garda, care au prezente la Beijing, Atena si chiar Sydney. Georgeta Andrunache si Viorica Susanu, veteranele lotului, pot aduce aurul acasa, in vreme ce echipajul de 8+1 spera macar la un bronz.

In fine, o disciplina la care am punctat bine in ultimii ani este si judo-ul, acolo unde sperantele vor cadea pe umerii Alinei Dumitru, Andreei Chitu si Corinei Caprioriu. Ultimele doua sunt totusi cam „fragede” pentru un concurs atat de dificil, asa ca nu este exclus ca singura pe care sa nu putem bizui cu adevarat sa fie eterna (si fascinanta) Alina Dumitru.

In mod paradoxal, cel mai numeros lot, cel de atletism, merge fara nicio speranta la Londra, dintre cei 17 sportivi doar doi-trei avand sanse la finale. Nici reprezentativa masculina de polo nu sta foarte bine si spera doar la o clasare pe un loc 7 sau 8, dar macar aceasta a reusit calificarea, spre deosebire de echipele de handbal, volei sau baschet ale Romaniei.

Cate o „floare” izolata ar mai putea aparea si de la box (Bogdan Juratoni), natatie (Camelia Potec), kaiac-canoe (Alexandu Dumitrescu si Victor Mihalachi), haltere (Roxana Cocos) sau tenis (Horia Tecau si Adrian Ungur), dar una peste alta palmaresul de la Beijing, din 2008, cu doar opt medalii, dintre care patru de aur, este unul greu de depasit sau macar de egalat.

Sa speram totusi ca previziunile noastre sunt intunecate de un fatalism care a devenit aproape sport national in ultimii ani in Romania si ca de fapt delegatia tricolora de la Londra se va descurca peste asteptari. Slabe sperante, dar speranta moare ultima, nu-i asa?

 

Scrie un comentariu