Interviu cu Alexandra Dulgheru inainte de turneul ITF Poitiers
Alexandra Dulgheru participă în această săptămână la turneul ITF de la Poitiers (Franţa), competiţie dotată cu premii în valoare totală de 100.000 de euro. La turneul mai participă încă două jucătoare din România, Monica Niculescu şi Raluca Olaru.
Alexandra Dulgheru (52 WTA) este a treia favorită a turneului de la Poitiers, care se va disputa în perioada 26-31 octombrie.
Alexandra, care sunt obiectivele tale pentru turneul de la Poitiers?
Este prima dată când particp la acest turneu şi va fi o nouă experienţă. Obiectivul meu este să joc bine şi să mă bucur de tenis, pentru că este, cred, ultimul turneu din acest an.
Ce îţi propiu pentru sezonul următor?
În primul rând să continui să mă antrenez şi să îmi îmbunătăţesc cât mai mult jocul. Vreau să particip la toate cele patru turnee de Mare Şlem, ar fi un vis devenit realitate.
Ce jucătoare admiri?
Jucătoarele mele favorite sunt Justine Henin şi Steffi Graf. Acum că Justine a revenit în circuit, aş putea chiar să joc împotriva ei. O admir foarte mult şi pe Kim Clijsters.
Ce ai lua de la un alt jucător?
Forehand-ul lui Federer şi backhand-ul lui Clijsters.
Care este cea mai frumoasa amintire a ta din circuit?
Finala pe care am jucat-o la Varşovia. Am purtat steagul României pe umeri la final... eram foarte mândră de ce am realizat. (n.r. - Alexandra a realizat cea mai mare performanţă a carierei în acest an, când a câştigat Open-ul Varşoviei, turneu WTA Premier cu premii în valoare de 600.000 de dolari).

Care este turneul tău favorit?
Sunt multe turnee foarte bune, dar cele mai importante sunt cele de Mare Şlem. Cel mai mult îmi place US Open.
Cum ţi se pare tenisul feminin românesc în acest moment?
Cred că jucătoarele din România şi-au îmbunătăţit jocul foarte mult în ultimii ani. Acum suntem cinci în top 100 WTA şi din urmă vin şi alte jucătoare foarte tinere. Este un lucru bun pentru viitorul tenisului românesc. Fetele se vor îndrepta spre tenis şi, cine ştie, poate vor ajunge mai bune decât Irina Spîrlea (n.r. - locul 7 mondial în 1997) sau Ruxandra Dragomir (n.r. - locul 15 mondial în 1997). Ele sunt modelele noastre.
Cum a fost primul tău sezon în circuitul WTA?
Nu am jucat la foarte multe turnee WTA în acest an, dar mă bucur foarte mult că sunt în lumea tenisului profesionist şi în mijlocul competiţiei.
Interviu realizat de Johan Fraudeau şi Vincent Gegaden.
În primul tur al turneului de la Poitiers, Alexandra Dulgheru va juca, marţi, împotriva olandezei Arantxa Rus (132 WTA, 18 ani).
La dublu, Dulgheru face pereche cu Monica Niculescu, româncele urmând să joace în primul tur împotriva cuplului Claire Feuerstein/Stéphanie Foretz.
Citeşte mai multe ştiri din tenis.





Publica comentariu