Categorii: EURO 2016, Fotbal, Stiri

Totul despre Euro 2012, episodul 10: lotul Germaniei

Am vorbit pe scurt despre configuratia grupelor Campionatului European de fotbal, am vorbit si despre stadioanele din Polonia si Ucraina, despre cote la pariuri si arbitri. Acum insa, pe masura ce ne apropiem de Euro 2012, trebuie sa intram cat mai in subiect, asa ca o sa incepem sa discutam despre loturile echipelor prezente la turneul final.

Loturile finale nu au fost inca anuntate, dar toate echipele care vor juca in Polonia si Ucraina au trimis la UEFA o lista provizorie de jucatori, lista care va fi restransa ulterior. Corect ar fi fost sa incepem aceasta analiza cu prezentarea lotului Spaniei, campioana europeana si mondiala en-titre, dar acolo nu s-a jucat inca finala Cupei, asa ca jucatorii convocati de la Barcelona si Bilbao nu au fost inca anuntati.

Daca nu se poate Spania, se poate Germania, vicecampioana europeana din urma cu patru ani. Joachim Low a anuntat un lot preliminar de 27 de jucatori, din care fac parte in mod surprinzator patru portari, dar doar trei atacanti.

In lotul lui Low exista si doi debutanti absoluti, portarul de 20 de ani Marc-Andre ter Stegen si mijlocasul de 18 ani Julian Draxler. Acestia vor sari insa de pe lista aproape sigur dupa amicalele cu Elvetia si Israel, Germania urmand apoi sa ramana cu 25 de ani dintre care va trebui sa aleaga 23.

Urmatorii vizati pentru a nu prinde lotul final pentru Polonia si Ucraina sunt alti doi mijlocasi tineri, Sven Bender si Ilkay Gundogan. Cei doi jucatori ai Borussiei Dortmund, proaspata castigatoare a eventului in Germania, au doar o selectie la nationala si nu au nici pe departe experienta necesara pentru a merge la un turneu final atat de important ca Euro 2012.

De altfel, este greu de crezut ca Joachim Low va taia din lot in defensiva sau in atac, acolo unde numarul jucatorilor convocati este deja restrans. Germanii au doar sapte fundasi si trei atacanti in lot in acest moment, ambele numere fiind minime pentru participarea la o competitie internationala mare.

In afara lui Draxler, de 18 ani, Germania mai are un pusti in lot, acesta avand sanse mari sa mearga la Euro. Este vorba de Mario Gotze, de la Dortmund, cel care la 19 ani are deja 12 selectii in nationala mare si doua goluri. La polul opus, Germania are doar trei jucatori de 30 de ani sau mai mult, decanul de varsta fiind Miroslav Klose, ajuns la 33 de ani. Klose are si cele mai multe selectii din jucatorii de azi ai Mannschaft-ului, jucand de 114 ori in tricoul Germaniei si marcand nu mai putin de 63 de goluri.

Iata lotul complet al Germaniei:

Portari – Manuel Neuer (Bayern Munchen), Marc-Andre ter Stegen (Borrusia Monchengladbach), Tim Wiese (Werder Bremen), Ron-Robert Zieler (Hanover 96)

Fundasi: Jerome Boateng, Holger Badstuber, Philipp Lahm (Bayern Munchen), Per Mertesacker (Arsenal), Mats Hummels (Borussia Dortmund), Benedikt Hoewedes (Schalke 04), Marcel Schmelzer (Borussia Dortmund)

Mijlocasi: Mesut Ozil, Sami Khedira (Real Madrid), Toni Kroos, Thomas Mueller, Bastian Schweinsteiger (Bayern Munchen), Marco Reus (Borussia Moenchengladbach), Mario Goetze, Ilkay Gundogan, Sven Bender (Borussia Dortmund), Lars Bender, Andre Schuerrle (Bayer Leverkusen), Julian Draxler (Schalke 04), Lukas Podolski (Koln)

Atacanti: Cacau (VfB Stuttgart), Mario Gomez (Bayern Munchen), Miroslav Klose (Lazio Roma)

Scrie un comentariu